MERRY XMAS!

Sa aveti parte de cele mai frumoase sarbatori, cu cele mai alese bucate pe masa si cu cei mai dragi oameni langa voi!

Merry Xmas! :)

[more pics with my lovely Xmas tree after the break]

BREAD PUDDING CU SOS DE BOURBON

Dintre toate restaurantele din Romania pe care am avut ocazia sa le vizitez, pot sa va spun cu mana pe inima ca JW Steakhouse de la Marriott (deschis in primavara) m-a impresionat cel mai tare si mi s-a parut by far cel mai bun, absolut toate preparatele de aici fiind exceptionale. In plus, experienta pozitiva a fost accentuata si de simpatica echipa care ne-a invitat si ne-a suportat intrebarile, echipa condusa de Nicu Lică, un executive chef roman foarte tanar si extrem de talentat si dedicat meseriei, lucru cat se poate de imbucurator pentru viitorul culinar al urbei noastre.

Nicu Lică, Executive Chef JW Marriott Bucharest Grand Hotel

Dupa ce am avut ocazia sa ne bagam nasul prin toata bucataria, sa vedem halcile de carne USDA choice quality trecute prin cutit si apoi prin broilerul impresionant si sa admiram din spatele bucatarilor cum se prepara un crab cake sau niste onion rings dementiale, ne-am asezat la masa unde am fost coplesiti de bunatati care mai de care mai spectaculoase, dintre care mie unul mi-a cazut cu tronc o minunata prajitura numita Bettie's Bread Pudding, atat de buna incat m-am alintat cat am putut eu mai bine pe langa Nicu pana l-am facut sa promita ca o sa share with the group reteta cu pricina, promisiune pe care intr-un mod admirabil si-a respectat-o, in ciuda faptului ca se jurase solemn ca la el pe blog n-o sa publice retete ci doar experiente din viata de chef.

The original Bettie's Bread Pudding, by JW Steakhouse

CRAZY MOTHER TWO YEARS!!!

Hai ca m-am luat cu vorba si n-am apucat sa va spun ca ieri blogul ce va sta frumos sub maus a implinit 2 ani, 115 posturi, 1714 comments, 2466 prieteni pe Facebook, vreo 200.000 de vizitatori unici si, cel mai important achievment dintre toate, niste oameni foarte, dar foarte faini pe care altfel probabil ca nu i-as fi cunoscut, motiv pentru care va foarte multumesc!

Cheers! :)

BLOGGERS' NIGHT OUT LA LOFT

Dupa o lunga pauza datorata in principal vacantelor si altor planuri pe care si le face omul vara, saptamana trecuta am reusit sa facem un nou bloggers' night out in formatie cvasi-completa, cu Madalin, Mazi, Ana, Smaranda, Elena, Anca, Lavinia si yours truly (Monica a lipsit la apel pe motiv de raceala, insa se va revansa venind fara masina data viitoare, sa recupereze la shpritz :)).

Reuniunea noastra a avut loc la unul dintre cele mai trendy locuri din peisajul bucurestean (cu bune si cu rele), mai precis la restaurantul - lounge Loft de la parterul Metropolis Center de pe Iancu de Hunedoara (cladirea de caramida rosie de vizavi de Studio Martin, unde se mai afla si Readers Cafe).

CHIPSURI EXPANDATE DIN CREVETI (100% HOME MADE)

Unul dintre paradoxurile comunismului romanesc a fost acela ca in ultima perioada inainte de Revolutie, in majoritatea magazinelor alimentare (sau cel putin in cele din Bucuresti) mai gaseai doar sampanie si creveti vietnamezi, produse care ar fi putut fi considerate de lux la prima vedere. Desigur, sampania era de la Zarea (chiar daca mai scria inca "sampanie" pe eticheta :)) iar crevetii erau de fapt doar o poza pe niste cutii de carton ce contineau niste discuri usor curbate, care semanau cu niste banuti de plastic, banuti ce se expandau intr-un fel de chipso-pufuleti daca erau prajiti in ulei incins.

Acum ca sa fiu sincer, din acest motiv eu am fost convins o lunga perioada de timp ca de fapt crevetii sunt un fel de scoici sau, in orice caz, niste vietati plata, care sunt uscata dupa ce sunt scoase din cochilie si care apoi se umfla in forma initiala in timpul prajirii. :)

Revenind la postul de fata, probabil ca o sa va intrebati ce mi-a venit cu aceasta reteta, si pe buna dreptate, chipsurile din creveti nefiind, cel putin in forma familiara noua, un deliciu culinar deosebit. Ei bine, aceasta poveste porneste din Bali, unde am descoperit cu surprindere ca acest tip de chips expandat se serveste la greu ca garnitura, si asta chiar si in restaurante prestigioase. Desigur, gustul celor din Bali nu prea avea nicio treaba cu ceea ce stiam eu din copilarie, si asta deoarece, dupa cum am aflat ulterior, acestia erau preparati artizanal, doar cu ingrediente naturale.

CEA MAI BUNA ZACUSCA DIN LUME

Daca ar fi sa fac o ierarhie intre gusturile toamnei despre care va vorbeam in postul anterior, cu siguranta zacusca s-ar plasa pe un loc important spre varful acesteia, daca nu chiar pe prima pozitie, si aceasta deoarece, trebuie sa va marturisesc, zacusca este probabil in varful preferintelor mele culinare all times, fiind un mare admirator (si devorator) al acestei minunatii culinare.

Ca mai toate preparatele romanesti, si zacusca isi are originile mai degraba prin vecini decat pe la noi, diferite variante ale acesteia putand fi intalnite in toata zona balcanica, unde poarta diverse nume precum ajvar sau pindur (Serbia), lutenica (Bulgaria) sau biber salçası (Turcia), dar si pe coastele sudice ale Mediteranei, din Israel si Liban pana in Maroc, unde o varianta a zacustii poarta numele de matbucha. Chiar si numele zacustii provine din limba rusa, unde zakuski inseamna aperitive in sens general, similar cu meze in zona orientala.

GOMBOTI ARDELENESTI CU PRUNE

De cand ma stiu, pentru mine toamna este incarcata de sentimente contradictorii, atat mai putin placute, precum golul din stomac produs de inceperea scolii (pe care il am si acum cand aud de prima zi de scoala, nu stiu de ce, caci mi-a placut foarte mult la scoala, insa nu mi-a placut niciodata inceputul ei) sau nostalgia dupa zilele lungi si calduroase, de vara (v-am mai spus ca eu tin cu incalzirea globala si ca nu suport anotimpurile friguroase si depresive, nu?) cat si extrem de agreabile, acestea din urma legate aproape exclusiv de diversele minunatii culinare pe care parintii mei le faceau (si, slava Domnului, in mare parte inca le mai fac) in aceasta perioada.

Aici la loc de cinste stau mustul si vinul de casa facut de tata (desi culesul sau curatatul strugurilor e deja alta poveste, nu mi-a placut niciodata), zacusca de vinete (si mirosul ala de la mama din casa, de ardei copti si vinete perpelite la flacara), pastrama de oaie cu mamaliguta pripita, dreasa cu branza de burduf si jumari, placinta de dovleac cu scortisoara in foietaj subtire, dar mai ales gombotii cu prune, aceasta minunatie de desert ardelenesc facuti dupa o reteta de familie transmisa peste generatii, reteta pe care am reusit in fine s-o "culeg" de la mama si pe care va invit s-o descoperiti in cele ce urmeaza.

MARATONUL INGHETATELOR, ZIUA 5: INGHETATA DE DULCE DE LECHE

Iata ca am ajuns si la finalul maratonului inghetatelor si, pentru a incheia en fanfare aceasta saptamana, v-am pregatit o reteta minunata de inghetata, ultra-decadenta, cremoasa, dulce si savuroasa, spaima dietei dar si placerea sufletului in acelasi timp (pentru ca meritati, simt eu asta! :)).

Reteta de fata este adaptata de aici (unde e pregatita sub forma de sandwich cu chocolate cookies si are in plus si nuci caramelizate in compozitie), iar daca vreti sa vedeti si o alta abordare, va sugerez calduros sa faceti o vizita si pe blogul Mihaelei, care a facut-o si ea de curand. Aceasta inghetata are exact consistenta si cremozitatea unei inghetate pe baza de custard, desi n-are deloc oua in compozitie.

MARATONUL INGHETATELOR, ZIUA 4: SORBET DE GRAPEFRUITS ROZ SI CAMPARI

Dupa atatea inghetate naturale, care mai de care mai sanatoase si devreme acasa, a sosit vremea si pentru o reteta ceva mai decadenta, pentru care sa nici nu trebuiasca sa va luptati cu aia micii. :)

De data asta este vorba despre un sorbet (adica o inghetata fara grasimi) care imbina prospetimea si gustul dulce - acrisor - amarui al grapefruiturilor roz cu gustul inconfundabil, duceag - amarui, de Campari. Practic, acest sorbet este o forma inghetata de Campari Orange si-l puteti pregati atat cu grepfruit roz cat si cu portocale normale sau rosii, rezultatele fiind relativ similare.

Atunci cand am vazut aceasta reteta la David Lebovitz pe site m-am prins pe loc ca este solutia perfecta pentru a racori o seara torida de vara, alaturi de o stacana mare de sangria sau o sticla rece de prosecco, si mi-am propus s-o fac cat se poate de repede, si iata ca am reusit, ceea ce va doresc si voua. :)

MARATONUL INGHETATELOR, ZIUA 3: FROZEN YOGURT DE VISINE

Acum daca tot am inceput cu retetele simple si sanatoase, zic sa continuam tot asa si sa le lasam pe cele mai decadente, cu custard, multe oua, smantana sau alcool, mai spre sfarsitul saptamanii. Reteta de astazi este un frozen yogurt (cunoscut si ca froyo sau frogurt intre prieteni :)) de visine, reteta care are la baza, evident iaurtul.

Pe scurt, frozen yogurtul este un preparat congelat intrat in familia inghetatelor relativ recent, prin anii '70. Acesta are un continut redus de grasimi, fiind facut din iaurt, fructe si eventual ceva adaos de zahar sau alt indulcitor, si se situeaza undeva intre sorbet (care nu are grasimi de loc) si inghetata (care are grasimi la greu, in principal din smantana dulce si galbenusuri de ou). Daca doriti sa cititi mai multe despre istoria si tehnologiile folosite in prepararea frozen yogurtului, va recomand calduros acest articol.

Revenind la reteta de fata, asa cum Iosif Sava se intorcea de fiecare data, firesc, la Bach, si eu ma intorc cu drag la cartea The Perfect Scoop a maestrului David Lebovitz, carte ce mi-a fost calauza, tovaras si prieten in cele ce urmeaza. :)

MARATONUL INGHETATELOR, ZIUA 2: INGHETATA DE BANANE

Inainte sa trecem la a doua reteta din maratonul inghetatelor, trebuie sa va marturisesc spasit ca v-am indus in eroare acum ceva vreme cand am afirmat despre reteta de inghetata cu ciocolata si banane ca ar fi cea mai simpla din lume, deoarece prin comparatie cu cea care urmeaza imediat, reteta anterioara este ingrozitor de complicata.

Practic, aceasta reteta de inghetata de banane (inspirata de aici) este atat de simpla incat nu numai ca n-are nevoie de masina de inghetata, dar ea foloseste exclusiv un singur ingredient, fara niciun fel de alt adaos de lapte, frisca, oua sau zahar. In plus, deoarece este facuta exclusiv din banane, ea este cat se poate de sanatoasa, mai ales pentru copii, fiind o alternativa 100% naturala (si 100% vegana, btw :)) la mizeriile din comert, pline de zahar, grasimi saturate, aditivi si alte chestii neplacute omului.

MARATONUL INGHETATELOR, ZIUA 1: SWIRL POPSICLES DE CAPSUNI SI CREMA DE BRANZA

In urma votului democratic de pe Facebook, imi face mare placere sa va anunt ca incepand de azi veti avea parte de un mic maraton de inghetate cu cate o reteta noua in fiecare zi, asa ca luati loc in fotolii, puneti-va centura de siguranta si pregatiti-va de invazia de inghetate, sorbeturi, popsicles si alte frozen wonders care vor urma.

Deoarece din pacate cei mai multi dintre voi n-aveti inca o masina de inghetata acasa (desi sper ca dupa aceasta saptamana sa remediem macar partial aceasta situatie :)), o sa incep cu niste retete care chiar daca nu necesita congelarea in masina de inghetata, sunt la fel de delicioase precum cele facute cu masina. Practic, daca nu va deranjeaza sa nu aveti acces la o mare parte din familia inghetatelor (precum cele pe baza de custard, gelato, etc, care nu prea ies fara masina), puteti foarte bine sa va jucati cu diverse variatii ale retetei de fata si ale celorlalte din aceeasi categorie.

Reteta de fata, inspirata de aici, este un nou popsicle (adica o inghetata pe bat, pentru cine n-a citit explicatiile din postul anterior), de data asta realizat prin imbinarea a doua mixuri de ingrediente distincte, alese special atat pentru gusturile complementare cat si pentru aspectul vizual (asa zisul swirl, care la inghetatele pe bat din comert e facut profesionist, cu cele doua mixuri impletindu-se intr-o spirala perfecta, dar care e la fel de placut ochiului si in varianta mai rustica, home made, precum cea de fata)

CHOCOLATE FUDGE POPSICLES (INGHETATA DE CIOCOLATA PE BAT)

Acum ca tot a venit vara si ne omoara caldurile (ma rog, cel putin in teorie, ca in practica ne ploua zilnic in ultima vreme, cam ca la tropice... :)) a venit din nou vremea unui maraton cu inghetate in cele mai diverse forme si combinatii de ingrediente, asa ca pregatiti-va pentru o lunga serie de sorbeturi, inghetate pe baza de custard, gelato, frozen yogurts si, desigur, popsicles.

Pentru cei care nu sunt familiarizati cu termenul de popsicle, acesta defineste in mod uzual categoria mai larga de inghetata pe bat, desi practic se refera strict la inghetata pe bat din suc de fructe (mai precis "frozen drink on a stick" :)). Alaturi de popsicle (care, guess what, este un trade mark al Unilever care de-a lungul timpului s-a transformat in numele generic al categoriei, precum Xerox sau Adidas) mai convietuiesc oarecum in umbra si fratii lui pe nume creamsicle (adica inghetata cremoasa pe bat) si fudgesicle (adica inghetata cu o textura apropiata de cea a unui fudge de ciocolata, de care ne vom ocupa in cele ce urmeaza).

WEDGES DIN CARTOFI NOI LA CUPTOR, CU SOS TZATZIKI

Anul trecut cam pe vreme asta am postat o alta reteta foarte faina de cartofi noi la cuptor asa ca postul de fata ar putea parea usor redundant, insa veti vedea ca exista destule deosebiri intre reteta anterioara si cea de fata, rezultatul fiind suficient de diferit incat sa merite un post separat, chiar daca in mare ingredientele sunt cam aceleasi. In plus, eu sunt de parere ca nu strica niciodata o mica variatiune pe aceeasi tema, asa, cat sa reaprindeti putin flacara in relatia dintre voi si cartofii noi, chiar si daca flacara voastra e ca a mea, din aia eterna, ca la monumentul sodatului necunoscut :))

Fata de reteta anterioara care era cu cartofi noi cat mai mici, din aceia ca nucile, cea de fata se bazeaza pe cartofi noi cat mai mari, din care sa iasa niste wedges (adica niste felii mai dolofane) sanatoase, suficient de groase incat sa ramana moi si suculente la mijloc chiar daca sunt rumenite bine pe dinafara.

YORK TEST, TESTUL DE INTOLERANTA ALIMENTARA

Cand am fost invitat acum ceva vreme de catre prietenii de la Rogalski - Grigoriu sa fac testul de intoleranta alimentara York Test pentru ca apoi sa va povestesc pe blog experienta mea, trebuie sa recunosc ca am avut ceva rezerve, si asta in primul rand datorita faptului ca eu unul sunt oarecum analizofob (mi-a luat 6 ani sa-mi fac un set de analize, si ala doar pentru ca era musai la ceva acte :)) si mi se pare foarte neplacut sentimentul de a astepta niste rezultate care pot fi nasoale, asa ca daca ar fi mereu dupa mine, as prefera sa ma bazez pe statistica si sa presupun ca ma incadrez in media nationala la colesterol, de exemplu. :))

In al doilea rand, simplu fapt ca era vorba despre un test de intoleranta alimentara care s-ar fi putut solda cu rezultate de genul "esti intolerant la gluten, carne sau fructe de mare" mi s-a parut o asa amenintare pentru viata mea de foodie incat eram mai, mai sa zic pas, dar dupa lupte seculare care au durat cam o zi am decis sa-mi iau inima-n dinti si sa trimit o picatura de sange la analiza tocmai in UK, in speranta ca totusi o sa-mi iasa un rezultat ok, sau cel putin nu foarte rau.

Inainte sa va spun ce mi-a iesit la drum de seara in picatura de sange recoltat, vreau sa va povestesc pe scurt despre ce este vorba cu acest York Test si de ce este el atat de faimos in lumea larga, evident, cu recomandarea de a citi voi mai multe pe larg aici.

ESCARGOTS À LA BOURGUIGNONNE (MELCI LA CUPTOR IN SOS DE UNT AROMAT)

Cand vine vorba despre slow food, nu cred sa fie vreo vietate mai potrivita in acest sens decat melcul, acest deliciu culinar din bucatariile franceze si italiene dar si din cele asiatice. Din pacate la noi melcul nu prea are o faima cu care sa se laude ci este mai degraba luat la misto de marea masa a populatiei, alaturi de asa zisii "pui de balta", un nume de cod de altfel destul de elocvent pentru lipsa noastra de deschidere catre alte surse de proteina animala in afara de cele cu care am fost obisnuiti de mici.

Daca stau sa ma gandesc bine, probabil ca cea mai impamantenita referinta culturala de la noi referitoare la melci este expresia lui Dorel Visan din filmul "Senatorul Melcilor", care rabufneste plin de obida provincialului frustrat de ce nu poate sa inteleaga, spunand "'r-ati ai dracu' cu melcii vostri…" :)). Vestea buna este insa ca de ceva vreme se pot gasi melci prin diverse restaurante de la noi (imi vin in minte acum Escargot din Bucuresti, cu nume de altfel predestinat, unde eu inca n-am ajuns, si Bistro de l'Arte din Brasov, unde am mancat niste melci absolut senzationali).

DISCOVERING ZÜRICH - PARTEA A TREIA

A treia zi in Zürich a inceput fara breakfast la hotel, deoarece urma sa mergem pe varful muntelui Uetliberg care strajuieste orasul si sa luam micul dejun la restaurantul Uto Klum, aflat la 871m altitudine.

Uetliberg este pentru Zürich cam cum este Tampa pentru Brasov, fiind un munte nu foarte inalt, frumos impadurit, cu o antena mare pe el si exact la marginea orasului, asemanarile oprindu-se aici, deoarece a compara un munte din Elvetia, fie el si mai micut, cu unul de la noi e ca si cum ai compara un ceas elvetian cu un desteptator facut la uzinele Precizia :)).  Zona in sine este considerata plamanul orasului, accesul cu autovehicule (in afara de cele de marfa, cu program strict) fiind restrictionat, publicul avand insa la dispozitie un tren electric elegant, cu program de metrou.

Din pacate, dupa cum puteti vedea in pozele de mai jos, vremea n-a tinut cu noi si in loc sa vedem o minunata panorama a orasului am vazut norii de aproape si ploaia transformandu-se in zapada sub ochii nostri.

COOKING CLASS CU SPARANGHEL LA CROWNE PLAZA

Acum o luna si ceva am primit invitatia de a participa la primul cooking class organizat de Ashlie Dias, chef-ul de la Crowne Plaza, in restaurantul La Veranda, cooking class dedicat pregatirii somonului.

Din pacate, la vremea respectiva n-am putut onora invitatia, dar din fericire aceasta s-a repetat si exact acum doua saptamani am avut ocazia sa testez pe viu al doilea episod din seria de cooking classes de la Crowne Plaza, episod in care simpaticul chef (de origine indiana, dar cu aer sud american, dupa cum puteti vedea in poza de mai jos :)) ne-a aratat ce se poate face cu sparanghelul in diversele lui forme (baby, green sau white).

DISCOVERING ZÜRICH - PARTEA A DOUA

Daca va intrebati cumva cine a inventat expresii precum "Mai bine mai tarziu decat niciodata" sau "Good things come to those who wait", ei bine va garantez eu ca unii ca mine, ca sa-si puna procrastinarea intr-o lumina oarecum pozitiva si sa scape cu fata curata dupa o perioada de lene generala, motiv pentru care imi cer scuze si in numele lor. :)

Acum ca am terminat cu cenusa-n freza, sa trecem si la episodul doi din excursia noastra culinara la Zürich, episod care este si cel mai consistent dintre cele trei (da, mai urmeaza inca un episod dupa cel de fata, hopefully next week, nu peste inca o luna :)). Dupa un mic dejun pe repede inainte (ajutat si de un pahar de prosecco, bun obicei elvetian, btw :)) am luat tramvaiul pana la restaurantul Hiltl, restaurant care se mandreste cu mentiunea in Guinness Book or World Records ca fiind cel mai vechi restaurant vegetarian din lume Europa, functionand ca un business de familie (si in acelasi loc) cu mult inainte ca mancarea vegetariana sa fie trendy - cool, adica tocmai din 1898.

CRISPY DUCK A LA DRAGONUL ROSU, METODA ULTRA RAPIDA

Acum ca m-am intors din vacanta si mi-am revenit (relativ) dupa jetlag, urmeaza sa recuperam din urma povestile cu care v-am ramas dator, dar deoarece acestea sunt in mare parte legate de calatorii (Zurich, Londra, Bali, etc), fie ele si preponderent culinare, m-am gandit ca inainte de a povesti despre chestii de peste mari si tari, n-ar strica o reteta rapida si incredibil de gustoasa, asa ca in cele ce urmeaza luati de va bucurati de o rata crocanta a la Dragonul Rosu, unde am ajuns sambata in cautare de kecap manis (sos de soia dulce, pentru retetele indoneziene ce vor urma) si m-am intors cu un portbagaj plin de multe alte chestii delicioase, despre care probabil ca o sa va povestesc intr-un post separat. :)

Asa dar, fara sa mai pierdem vremea cu introducerea, ca e primavara deja si poate vreti sa va plimbati prin parc in loc sa stati cu ochiul lipit de calculator, iata si cei patru pasi care va despart de cea mai delicioasa rata crocanta pe care ati mancat-o vreodata.

Pasul 1: 
- dati o fuga pana la Dragonul Rosu (atentie ca se inchide la 14:00, chinezii sunt matinali rau) si cumparati de la bacania chinezeasca (cea de la etajul 1 al pavilionului 1, cel cu geamuri, aflat in prima jumatate a complexului, pe dreapta, vizavi de complexul modern care se vede peste linia de tren) o punga de rata dezosata, pre-rumenita cu arome chinezesti si apoi congelata (48 lei punga de 650g, care contine doua jumatati dezosate de rata rumenita)

DISCOVERING ZÜRICH - PARTEA INTAI

Nu stiu altii cum sunt, dar eu trebuie sa va marturisesc de la inceput ca un oras precum Zürichul ocupa un loc destul de modest pe lista mea de destinatii de vacanta viitoare, asa ca am primit cu mult interes invitatia din partea Zürich Tourism (via admiratoarelor de la McCann PR, carora le multumesc pe aceasta cale :)) de a-mi petrece un weekend de documentare in acest oras, mai ales ca scopul acestei vizite urma sa fie descoperirea minunatiilor culinare ale Zürichului.

Desigur, fara sa stiu prea multe despre Zürich inainte de aceasta mini excursie (de fapt am constatat ca stiam chiar foarte putine :)), am putut banui ca fiind vorba de un oras foarte, dar foarte instarit (ca idee, salariul mediu sare de 4500 de franci elvetieni), acesta are parte de o varietate culinara mai mult decat decenta, cu inclinatie catre zona high end (ca mai toate celelalte orase bogate din Europa), insa pe langa aceasta banuiala (confirmata) am fost placut surprins sa descopar si multe alte experiente culinare, care mai de care mai interesante.

COOKING EXPERIENCE CU ELECTROLUX

Dupa cum va spuneam in postul anterior, in perioada asta m-au cam coplesit diverse treburi, motiv pentru care n-am apucat sa va povestesc mai nimic din aventurile culinare recente, situatie pe care incerc s-o remediez pe cat imi sta in putinta, mai ales ca unele din aceste aventuri au fost absolut remarcabile si demne de povestit, precum recenta experienta de group cooking, experienta despre care o sa va povestesc in cele ce urmeaza.

Pe scurt, acum vreo doua saptamani, pe vremea cand inca ne mai alergau pinguinii pe strada si ne crapau mainile de frig de la joaca cu racleta pe parbrizul inghetat, am fost invitat Lowe PR (acum GolinHarris) si Electrolux la o sesiune de cooking in grup la clubul Cortina din Corbeanca, alaturi de my fellow food bloggers Elena si Mihai. Stiind de aceasta experienta de la Cookie si de la Lavinia, am acceptat imediat, fiind convins ca o sa fie o aventura foarte distractiva si interesanta, si, evident, nu m-am inselat.

SCURTA DARE DE SEAMA :)

Exact cand imi propusesem sa am o activitate cat se poate de sustinuta si sa postez pe blog fara numar, fara numar, s-a intamplat sa se aplice intocmai vorba lui Woody Allen, "If you want to make God laugh, tell him about your plans", asa ca am ajuns iar sa scriu despre starea natiunii in loc sa scriu despre chestii care mai de care mai delicioase :))

Briefly, pe langa gramada de treaba de la birou s-a suprapus o plecare la Londra (tot cu treaba, dar treaba s-a imbinat placut cu o serie de experiente culinare minunate despre care o sa va povestesc soon), dupa care urmeaza una la Zurich in weekendul care vine (again, o nirvana culinara, dupa cum arata programul :)) si in fine, mult asteptata vacanta din Bali de la sfarsitul lunii, asa ca am foarte putin timp la dispozitie in perioada asta.

Anyway, in loc stati si sa asteptati sa-mi fac eu timp de postat, mai bine dati un click pe imaginea de mai jos si ma onorati cu un vot la RoBlogFest 2011, unde concurez la categoria Blog Culinar, alaturi de multi prieteni dragi (desigur, pana n-o sa se treaca la jurizare pe categoria asta, niciunul dintre noi n-o sa castige in fata OTV-ului culinar, dar macar ne distram si noi un pic :))

In loc de incheiere, luati de cititi si ce scrie Cookie pe tema RoBlogFest, ca le zice bine :)

BRB! :)

BLOGGERS' DINNER LA THE ARK

Dupa ce anul trecut ne-am facut de cap pe la Hilton si pe la Agra Palace, saptamana trecuta a venit vremea sa ne reluam bunul obicei de a ne veseli in cadru organizat, asa cum numai food bloggerii stiu s-o faca (adica cu multe poze inainte de a savura mancarea, cu carcoteala maxima si cu shpritz exact cat trebuie cat sa ne veselim pana la inchiderea carciumii :)).

De data asta locul de pierzanie a fost restaurantul de la The Ark, unde am avut ocazia sa testam pe viu (apparently in paralel cu Metropotamii, fara sa stim unii de altii :)) noul meniu tip bistro, meniu organizat de prietenii de la The Caterer impreuna cu un chef nou, proaspat sosit tocmai de la Loft, care se pare ca este ultima fita de carciuma de pe piata (unde am fost, am admirat designul, dar n-am avut ocazia sa ma si imprietenesc cu meniul, deoarece am ajuns acolo doar cu ocazia unui eveniment privat).

Fata de data trecuta le-am pierdut (cu mare tristete...) pe Ana (pe motiv de advanced baby on board :)) si pe Bianca (pe motiv de plecat inapoi in Elvetia, ceea ce ne dorim si noua :)), dar am recuperat-o pe Monica si am cunoscut-o (in fine!) pe Smaranda, singura zana cu acte in regula din blogosfera culinara :). In rest, the usual crew, cu Mazi, Madalin (plus his better half, Corina), Elena (plus her hubby, Alex, pe final) si cu voia Dvs, ultimul pe lista, subsemnatul (minus ochelarii de care m-am despartit de curand, sper eu, pentru totdeauna, dupa cum puteti vedea in poza de mai jos :)).

LAPTE DE PASARE

Laptele de pasare, alaturi de chiseaua cu dulceata de tradafiri sau de cirese amare, de lingurita cu șerbet servita in paharul cu apa rece, de minciunelele umflate, crocante si goale la interior, de crema de zahar ars si, de ce nu, de guma Turbo cumparata de la tigancile ce-si faceau veacul prin curtea scolii reprezinta pentru mine (si probabil si pentru multi dintre voi) unul dintre gusturile copilariei, amintindu-mi de destul de rarele ocazii in care matusa noastra (care ne-a crescut ca o bunica) ne surprindea cu aceasta minunatie de desert.

Desi ar putea parea un desert specific romanesc, laptele de pasare (weird name, btw :)) are echivalente atat in bucataria franceza (unde este cunoscut drept œufs a la neige) cat si in cea anglo saxona (unde se numeste floating island). Practic, acest desert consta intr-un meringue (spuma tare de albusuri de oua batute cu zahar si cu un agent de coagulare precum creme of tartar sau amidon) fiert in apa sau lapte indulcit, apoi servit rece, cu crème anglaise (crema de ou si vanilie).

Daca laptele de pasare vi se pare cumva complicat de facut, ei bine aflati ca va inselati, el fiind de fapt pe cat de simplu, pe atat de rapid de pregatit, rezultatul fiind un desert aromat, usor (are mai mult aer si arome decat calorii :)) si cat se poate de delicios. Reteta care urmeaza este luata de aici si merge pe varianta fiertului spumei de ou in apa, nu in lapte, acesta din urma avand marele defect de a da in foc sau de a se afuma exact cand ti-e lumea mai draga (don't worry, rezultatul final al versiunii de fata este foarte asemenator cu cel obtinut prin metoda traditionala).

PASTEIS DE NATA, TARTE PORTUGHEZE CU CREMA DE OU SI VANILIE

Trebuie sa va marturisesc ca Portugalia este by far destinatia mea de vacanta preferata, fiind o tara absolut minunata din mai toate punctele de vedere, dar mai ales din cel culinar. In multele mele vacante lusitane (sa tot fie vreo sase-sapte in ultimii zece ani) am avut parte de multe experiente culinare spectaculoase, precum mix grill-ul de peste si fructe de mare din Afurada, un sat de pescari de langa Porto, cu barci pictate cu secera si ciocanul, unde au deschis carciuma special pentru noi (era trecut de ora pranzului si oamenii se relaxau in familie cu un remake dupa Sclava Isaura :)) si au inceput sa care la tavi cu tot felul de oratanii subacvatice catre un gratar imens, de ziceai ca se pregatesc pentru zilele orasului, nu pentru doi turisti, fie ei si destul de infometati (in plus ne-au omenit si cu un vin de Porto facut la ferma lor, o minunatie cu care nu m-am mai intalnit de atunci incoace, indiferent de pretul sticlelor cumparate), celebra choco frito, sepia prajita la una dintre terasele de pe malul marii in Setubal, unde gustul incredibil rivaliza doar cu numarul imens de muste venite sa participe si ele la festin sau supa caldo verde, o supa de salata taiata fideluta (initial am jurat ca e supa de iarba :)) degustata pentru prima oara la o terasa fermecatoare din cartierul maur Alfama din Lisabona, unde masa noastra de plastic avea picioarele "din vale" prelungite cu niste bucati de lemn, cat sa stea dreapta pe panta destul de serioasa pe care era amplasata, si unde chelnerita s-a oprit putin din servit cand a aparut un bunic din cartier cu o chitara si au inceput un mini recital ad hoc de fado absolut magic.

Peste toate acestea insa stau la loc de cinste niste tarte minunate numite pasteis de Belem, cumparate fierbinti de la patiseria de langa Manastirea Ieronimilor din Belem (acum o suburbie a Lisabonei), patiserie care le pregateste neintrerupt din 1837, respectand intocmai reteta calugarilor convertiti in patiseri dupa revolutia liberala din 1820, cand au ramas fara loc de munca dupa ce s-au inchis toate manastirile.

Aceste tarte (numite generic pasteis de nata, daca nu provin exact de la faimoasa patiserie din Belem) sunt pe cat de simple (un cosulet din foietaj umplut cu o crema de ou si rumenit la cuptor pana ce aluatul devine brun-auriu iar crema se caramelizeaza la suprafata) pe atat de spectaculoase ca gust, mai ales cand sunt mancate imediat ce sunt scoase din cuptor, presarate din belsug cu zahar pudra si scortisoara.

Multa vreme am trait cu impresia ca aceste tarte sunt imposibil de realizat acasa si ca iti trebuie cine stie ce echipamente sofisticate impreuna cu niste secrete de fabricatie transmise doar initiatilor, asa ca va dati seama ce mirare filosofica am trait atunci cand m-am intalnit cu celebrele pasteis la un click distanta, exact pe blogul Elenei, careia ii multumesc pe aceasta cale ca mi-a spulberat un mit si mi-a demonstrat cat de simpla e de fapt prepararea lor. Aceasta descoperire m-am motivat atat de tare incat le-am facut de doua ori in ultima saptamana (ceea ce va doresc si voua, btw :)) si le-am trecut lejer in topul deserturilor mele home made preferate.

Daca doriti sa testati aceste tarte inainte de a incerca sa le faceti voi acasa, aveti aceasta sansa la Cofetaria Lusitana de la Piata Victoriei (la parterul America House, acel office building de langa blocul BRD, vizavi de Spring Time) sau la Gala, delicateria portugheza din Piata Floreasca, unde sunt aduse proaspete in fiecare zi, tot de la Cofetaria Lusitana. However, ele se fac atat de simplu si de rapid acasa incat aveti sanse mai mari sa le terminati de pregatit intr-un timp mai scurt decat v-ar lua sa gasiti un loc de parcare la Piata Victoriei :)

Ingrediente (pentru 24 de tarte)
- 1 pachet de aluat de foietaj (eu am folosit Linco si Bella, cu rezultate similare; Bella mi s-a parut mai usor de utilizat, avand doua foi mai mici, fata o singura foaie mare la Linco)
- 2-3 lingurite de scortisoara [LATER EDIT: optional, ies la fel si fara, doar ca sunt mai usor de format]
Pentru crema [VERSIUNEA INITIALA]
- 400ml de lapte
- 200ml de smantana dulce, de frisca (eu am folosit Dorna)
- 4 galbenusuri de ou
- 1 baton de scortisoara
- coaja de la o lamaie
- esenta de vanilie (eu am folosit doua pliculete de Vanilla Bourbon de la Dr Oetker)
- 3 linguri de zahar
- 2 linguri de faina
- 1 varf de cutit de sare
[LATER EDIT: intre timp am descoperit o alta versiune de crema, care este mult mai aproape de gustul original, dar care este si mult, mult mai dulce (500g zahar vs 3 linguri :)), asa ca daca doriti o crema mai dietetica, ramaneti la varianta initiala]
Pentru crema [VERSIUNEA IMBUNATATITA]
- 500ml de lapte
- 500g zahar
- 250ml apa
- 60g faina
- 1 baton de scortisoara
- coaja de la o lamaie (doar partea galbena, fara cea alba, care e amara)
- 7 galbenusuri de ou

- zahar pudra si scortisoara pentru servit

Preparare (40 min + 10 min de pregatire)
- dezghetati in prealabil aluatul, dar pastrati-l la rece pana-l folositi (cel mai bine e sa-l puneti seara in frigider, unde se va dezgheta pana a doua zi, dar va ramane rece)
Prepararea cremei - versiunea initiala (mai light)
- puneti toate ingredientele pentru crema intr-o cratita cu fund gros, amestecati-le bine cu un tel (cat sa nu ramana cocoloase de faina) si apoi puneti cratita la foc mic, amestecand permanent cu o spatula, (ca sa evitati sa se prinda de fundul si de lateralele cratitei) pret de vreo 6-7 min, pana ce mixtura se va ingrosa pana la consistenta unui pudding mai moale
- strecurati crema printr-o sita (sa scapati de eventualele cocoloase, de batonul de scortisoara si de coaja de lamaie), acoperiti-o cu folie de plastic lipita exact peste ea, ca sa nu se formeze crusta la suprafata si lasati-o la rece pana pregatiti aluatul

[LATER EDIT] Prepararea cremei - versiunea imbunatatita (mai aproape de cea originala din Belem)

- intr-un bol mic dizolvati faina in putin lapte si amestecati bine cu o furculita sa eliminati cocoloasele
- turnati restul de lapte intr-o cratita impreuna cu batonul de scortisoara si cu coaja de lamaie, aduceti la punctul de fierbere (atentie sa nu va dea in foc spuma!) si adaugati imediat mixul de faina, amestecand bine (crema se va ingrosa aproape imediat), apoi mai lasati cratita putin (cateva secunde) pe foc, cat sa inceapa din nou sa fiarba crema, si luati-o imediat de pe aragaz
- intr-o alta cratita amestecati apa cu zaharul, puneti cratita pe foc pana cand incepe sa fiarba, lasati sa fiarba exact 3 min si apoi turnati siropul rezultat peste mixul de lapte cu faina, amestecand bine, sa se omogenizeze
- strecurati crema printr-o sita metalica, inlaturati coaja de lamaie, scortisoara si cocoloasele de faina din sita si lasati crema sa se raceasca complet
- bateti galbenusurile de ou si apoi amestecati-le in crema racita exact inainte de a umple tartele

- taiati fiecare foaie de aluat in doua (sau in patru, daca folositi Linco, cu o singura foaie mare), obtinand niste fasii de cca 15cm latime [LATER EDIT: la foaia Linco e mai eficient sa o rulezi pe lungime, si apoi sa o tai in 24 de segmente egale]
- presarati scortisoara peste fasiile de aluat (in reteta traditionala acest pas este optional) si apoi rulati-le intr-un sul destul de strans [LATER EDIT: am constatat ca aluatul se lucreaza mult mai bine fara scortisoara pe el, iar gustul este absolut identic, asa ca va recomand sa sariti acest pas]
- taiati fiecare sul in 6 bucati egale (va sfatuiesc sa lucrati pe rand cu cate doua fasii de aluat, pastrandu-le pe celelalte la rece, deoarece altfel se vor incalzi si vor deveni lipicioase) si apoi luati segmentele obtinute si presati-le intre palme pana se transforma in niste discuri de cca 10-12 cm diametru si apoi plasati-le intr-o tava de briose (preferabil cu 12 sloturi), impingand usor aluatul pe margini cat sa formeze niste cupe [LATER EDIT: cu degetele putin ude si fara scortisoara pe aluat treaba merge mult mai rapid]

- umpleti fiecare cupa cu cca 2 lingurite de crema (nu trebuie sa se umple pana sus deoarece crema se va umfla la cuptor)

- bagati tava in cuptorul preincalzit la maxim (cu ventilatia pornita, daca aveti) pentru cca 15-17 min (aici va trebui sa faceti niste incercari, deoarece fiecare cuptor e diferit si e posibil ca la voi sa se faca mai repede sau mai lent)
- in timpul coptului crema se va umfla iar tartele vor arata precum niste briose infoiate pe care vor aparea si niste zone maronii pe masura ce suprafata cremei se caramelizeaza (am incercat sa obtin niste zone caramelizate foarte inchise la culoare, aproape negre, precum cele de la Belem, insa cuptorul n-a vrut sa colaboreze pana la capat :))

- dupa ce s-au rumenit scoateti-le din cuptor si lasati-le sa se raceasca putin in tava (cam 2-3 min), timp in care veti observa cum crema se va dezumfla si va colapsa in interior, acesta fiind de altfel modul traditional in care trebuie sa arate pasteis de nata

- presarati-le cu zahar pudra si scortisoara si serviti-le calde, in timp ce asteptati sa se rumeneasca la cuptor a doua serie :)

Enjoy!

RACK DE MIEL IN CRUSTA DE FISTIC

Daca reteta anterioara imbina aromele mediteraneene, usor sarate, cu fragezimea mielului, cea de fata este mult diferita ca gust, oarecum in cealalta parte a spectrului, crusta fiind usor dulce acrisoara si in acelasi timp foarte decadenta, avand la baza untul aromat si fisticul incedibil de potrivit in aceasta combinatie, atat ca gust, cat si ca aspect, culoarea sa verzuie potrivindu-se perfect cu mielul roz si suculent.

Deoarece reteta de fata este foarte simplu de realizat iar apologia rackului de miel v-am facut-o deja in postul anterior, n-o s-o mai lungesc si o sa trec direct la actiune, nu inainte de a va semnala inca un avantaj al rackului de miel din Noua Zeelanda de la Metro, si anume acela ca in pachet aveti doua bucati, numai bune de gatit in mod diferit, dupa cum ati putut vedea in postul anterior si veti vedea in cele ce urmeaza.

Ingrediente (pentru 2-4 persoane)
- 1 rack de miel (gasiti proaspat la Metro, cate doua bucati impachetate in vid, la 130lei/ kg, cca 700g/ pachet, sau la Deliclick, congelat, la 99lei/ kg)
Pentru crusta
- 1 pahar (cca 200ml) de suc de rodii (eu am folosit Santal, care nu e 100% din rodii, dar a mers perfect)
- 2 linguri de dulceata de afine sau coacaze
- 1 catel de usturoi, curatat si feliat in 2-3 bucati
- 50g (un sfert de pachet) de unt rece, taiat cubulete
- 1/2 lingurita de scortisoara macinata
- 1/4 lingurita de chimen macinat
- 1 lingurita de pasta ginger - garlic (optional)
- 1 lingurita de sos teriyaki sau sos de soia
- 4 linguri de fistic macinat
- 4 linguri de pesmet

Preparare (40 min plus 10 min de pregatire)
- incaziti cuptorul la 220C, si in paralel puneti intr-o cratita (la foc mediu) sucul de rodii, dulceata de afine, usturoiul, pasta ginger-garlic si sosul teriyaki sau de soia si amestecati constant pana cand lichidul se reduce la o consistenta siropoasa (cca 5-7 min), apoi lasati amestecul sa se raceasca putin si transferati-l in bolul mixerului, adaugati scortisoara, chimenul si cubuletele de unt si apoi pulsati pana se omogenizeaza cum trebuie si se transforma intr-o crema absolut fabuloasa (finger lickin' good, va spun :))
- lasati crema de unt aromat sa se raceasca (se va si intari putin cu aceasta ocazie, fiind mai usor de uns fara sa se scurga) si apoi ungeti uniform partea de sus a rackului si asezati-l cu oasele in jos intr-o tava mica, tapetata cu folie de aluminiu

- amestecati fisticul macinat cu pesmetul si apoi presarati uniform amestecul peste portiunea unsa cu untul aromat, presand usor, sa se lipeasca bine (la fel ca la reteta anterioara, puteti unge complet rackul cu crema de unt si apoi sa-l tavaliti prin fistic, insa mie si de data asta mi s-a parut mai de efect crusta doar pe partea superioara a rackului)

[NOTA: de aici incolo lucrurile stau intocmai ca in reteta anterioara, asa ca o sa-mi permit sa copiez exact aceleasi indicatii (mai ales pentru cine ajunge aici direct, fara sa fi vazut si postul anterior]
- bagati tava la cuptor pentru cca 18-20 min, sau pana cand termometrul de carne (pe care daca nu l-ati cumparat inca va sfatuiesc calduros sa-l treceti cat de curand pe lista de shopping) indica 52-54C (mielul medium rare, adica roz si suculent la interior, asa cum trebuie mancat, se obtine la 57C, dar temperatura din interior mai creste cu vreo 4-5C cat timp il lasati sa se odihneasca dupa ce l-ati scos din cuptor)

- scoateti rackul rumenit din cuptor, acoperiti-l cu folie de aluminiu si lasati-l sa se odihneasca vreo 10-15 min, cat sa se resoarba sucurile alea delicioase in fibrele carnii si sa nu le risipiti prin farfurie.

- feliati rackul printre coaste (cate o coasta pentru fiecare felie, un rack are in general cam 8 coaste) si serviti-l imediat, simplu, fara garnitura, caci e suficient de complex in arome si de savuros asa cum e.

Enjoy! 

RACK DE MIEL IN CRUSTA DE SEMINTE SI USTUROI, UMPLUT CU FETA, MASLINE SI ROSII USCATE

Despre miel si prezenta sa relativ discreta in bucataria romaneasca v-am mai povestit, asa ca n-o sa reiau toata istoria de la turci incoace ci o sa va spun doar ca asa cum Argentina este considerata patria carnii de vita prin excelenta (desigur, mai exista si exceptii precum Angus, Wagyu, sau Chianina, dar vita argentiniana ramane totusi pe primul loc dupa parerea mea), la fel si Noua Zeelanda este patria mieilor de calitate exceptionala, motiv pentru care va recomand calduros sa incercati un rack of lamb din aceasta tara, mai ales daca aveti senzatia ca nu va place carnea de miel (promit eu c-o sa va schimbati radical parerea dupa ce-o incercati pe asta :)).

Reteta de fata (adaptata dupa cea de aici) imbina perfect aromele bucatariei mediteraneene cu fragezimea rackului de miel si, desigur, este foarte usor de facut, avand in acelasi timp si un look foarte spectaculos, perfect pentru impresionat prietenul sau prietena la ocazii speciale precum Valentine's Day-ul care se apropie, caci nu-i asa, putine lucruri pot spune "te iubesc" mai bine decat un rack de miel din Noua Zeelanda rumenit la marea arta, fraged si suculent la interior si crocant si aromat la exterior. :)

Ingrediente (pentru 2-4 persoane)
- 1 rack de miel (gasiti proaspat la Metro, cate doua bucati impachetate in vid, la 135lei/ kg, cca 7-800g/ pachet, sau la Deliclick, congelat, la 99.74lei/ kg)
Pentru crusta
- 8 linguri de seminte decojite (reteta originala e cu seminte de dovleac, dar eu am folosit de floarea soarelui)
- 8 catei de usturoi, curatati si taiati in doua, trei felii pe lung
- 4 linguri de ulei (pentru un gust mai intens eu am folosit ulei de seminte de dovleac - il gasiti la Mega Image)
- 2-3 linguri de mustar de Dijon (eu am folosit sos Dijonnaise de la Knorr, ca e mai delicat decat mustarul simplu)
Pentru umplutura
- cca 50g de branza Feta (o bucata cam cat un sfert de pachet de unt)
- 5-6 rosii uscate la soare, conservate in ulei (gasiti la orice supermarket sau la Metro)
- 10-12 masline Kalamata, fara samburi (sau orice alte masline preferati voi)
- optional: o mana de coriandru sau de patrunjel proaspat, tocat marunt, sau o lingurita de oregano uscat, amestecat cu putin ulei, sa se hidrateze

Preparare (40 min plus 10 min de pregatire)
- incaziti cuptorul la 220C, puneti usturoiul feliat impreuna cu doua linguri de ulei intr-o tava mica si lasati-l sa se rumeneasca vreo 6 min, dupa care adaugati si semnitele, scuturati putin tava cat sa se acopere si ele de ulei, mai lasati la cuptor inca vreo 4-5 min si apoi transferati amestecul (dupa ce s-a mai racit putin) intr-un mixer mic, adaugati celelalte doua linguri de ulei si pulsati pana obtineti un fel de pasta grunjoasa.

- lasati cuptorul sa mearga pe aceeasi temperatura si intre timp tocati marunt rosiile uscate si maslinele si amestecati-le intr-un bol cu Feta sfaramata si cu verdeturile (daca folositi)
- cu un cutit subtire si ascutit dati apoi o gaura in lungimea rackului, dintr-un capat in celalalt, largiti-o putin cu degetele si indesati in ea amestecul de Feta pana se distribuie uniform de-a lungul carnii, apoi puneti rackul intr-o tava cu oasele in jos, ungeti carnea cu mustarul (care are rol de liant pentru crusta) si in final presati peste el amestecul de seminte si usturoi intr-un strat compact (reteta originala sugereaza ungerea completa cu mustar si apoi tavalirea prin seminte, insa mie mi s-a parut mai de efect crusta doar pe partea superioara a rackului)

- bagati tava la cuptor pentru cca 18-20 min, sau pana cand termometrul de carne (pe care daca nu l-ati cumparat inca va sfatuiesc calduros sa-l treceti cat de curand pe lista de shopping) indica 52-54C (mielul medium rare, adica roz si suculent la interior, asa cum trebuie mancat de altfel, se obtine pe la 57C, dar temperatura din interior mai creste cu vreo 4-5C cat timp il lasati sa se odihneasca dupa ce l-ati scos din cuptor)
- scoateti rackul rumenit din cuptor, acoperiti-l cu folie de aluminiu si lasati-l sa se odihneasca vreo 10-15 min, cat sa se resoarba sucurile alea delicioase in fibrele carnii si sa nu le risipiti prin farfurie.

- feliati rackul printre coaste (cate o coasta pentru fiecare felie, un rack are in general cam 8 coaste) si serviti-l imediat, simplu, fara garnitura, caci e suficient de complex in arome si de savuros asa cum e.

Enjoy! 

CONFIT DE RAȚĂ

De multe ori am avut ocazia sa discut cu diverse persoane care afirmau sus si tare ca nu le place rata, chestiune foarte greu de inteles pentru mine, deoarece eu unul consider ca rata are by far cea mai buna carne dintre toate pasarile, fiind absolut delicioasa in toate formele in care am mancat-o. Acest fapt ma face sa cred ca acele persoane pur si simplu n-au avut ocazia sa manace o carne de rata preparata cum trebuie, iar reteta de fata vine ca o solutie la aceasta problema.

Daca vreti, confitul de rata este un fel de duck for beginners, fiind in acelasi timp extrem de simplu de preparat (practic nu prea poti sa dai gres) cat si incredibil de delicios. Practic, aceasta forma de a prepara rata este probabil versiunea ei suprema, nirvana ratei daca vreti, putand provoca oricui o gusta pentru prima oara o epifanie culinara (vegetarienii se exclud, desi nu cred ca stiu ce pierd :))

Confitul ca metoda de gatit isi are radacinile in perioada premoderna, cand nu existau solutii de pastrare a mancarii la rece, asa ca majoritatea carnurilor se pastrau fie sarate si apoi uscate cu sau fara fum (vezi pastrama, jambonul, etc), fie marinate (vezi pestele), fie in untura, care actiona ca un strat protector impotriva bacteriilor, solidificandu-se pe langa carne si nepermitand acesteia sa intre in contact cu aerul pana in momentul consumului.

SUPA OLANDEZA DE MUSTAR (ZAANSEMOSTERDSOEP)

Asa cum va spuneam in postul anterior, m-am intors recent din Olanda, de unde am venit si cu o reteta surprinzatoare, atat din cauza ingredientului principal, mustarul, care in restul lumii este folosit drept condiment, cat si din cauza faptului ca provine din bucataria olandeza, bucatarie care este renumita (probabil pe nedrept, dar asta e) prin absenta sa aproape totala, ea rezumandu-se la prima vedere la cartofii prajiti cu maioneza, care sunt un fel de sport national la ei si care se pare ca de fapt vin de la vecinii belgieni, dar sa nu divagam si sa revenim la supa noastra.

Aceasta supa este foarte consistenta, hranitoare si delicioasa, fiind perfect potrivita cu clima neprietenoasa omului din nordul Olandei, unde ploua mult, e frig si bate vantul mai mereu (daca nu v-ati prins, ma refeream la vara lor, desigur, deoarece despre iarna de la Marea Nordului nici n-are sens sa mai discutam, ca ne depresam instant :)).

Ea se serveste in mod traditional cu bucatele de bacon crocant (sfaramat ca niste crutoane) si cu patrunjel sau ceapa verde tocata, dar eu din pacate n-am avut de nici unele atunci cand am gatit-o intr-o seara tarziu, la impuls, asa ca am decorat-o pana la urma cu niste piment d'espelette, sa-i dea si putin zvac.

Reteta acestei supe (luata de aici) este cat se poate de simpla si rapida, iar gustul este dulce acrisor, aromat si extrem de interesant, cu o textura cremoasa si cu o tenta picanta la final, tenta care depinde de cat ardei iute folositi (eu nu m-am aruncat prea tare).

Ingrediente (pt 6-8 portii)
- 1 ceapa medie, tocata marunt
- 1 lingura de unt (eu am folosit ghee, dar merge si unt normal sau ulei de masline)
- 1 litru de apa (sau de stock, daca aveti la indemana sau daca vreti sa va preparati singuri)
- 2 cuburi de supa (de pui sau de legume)
- 1 ardei iute proaspat sau uscat (sau mai multi, dupa gust) – optional
- 125 g smantana grasa, de preferinta din cea varsata, care are un gust usor acid (original se foloseste crème fraiche, dar la noi n-o sa gasiti)
- 125g crema simpla de branza (gen Philadelphia)
- 2-3 linguri de mustar cu boabe (eu am folosit o combinatie de Bornier si Kamis)
- 2-3 linguri de amidon, dizolvate in 2-3 linguri de apa
- piper proaspat rasnit (dupa gust)
- pentru decorat: crutoane de bacon (se fac simplu, prajind feliile de bacon in tigaie la foc mediu si eliminand grasimea topita pana cand feliile devin rumene si crocante, dupa care se lasa sa se raceasca pe niste servete de hartie si apoi se sfarama in bucatele mici), patrunjel tocat sau inele subtiri de ceapa verde

Preparare (25 min +  5 min de pregatire)
- amestecati smantana cu crema de branza si cu mustarul intr-un bol
- intr-o oala medie topiti untul si apoi caliti in el ceapa la foc mic (sa nu se arda, ci doar sa devina translucida), apoi adaugati apa si cuburile de supa (sfaramate) si mariti focul pana ce supa incepe sa fiarba, apoi reduceti putin si lasati-o sa bolboroseasca vreo cateva minute (acum puteti adauga si ardeiul iute, daca doriti)

- adaugati amestecul de mustar, smantana si branza in supa, omogenizand toata treaba cu un tel, dupa care mai lasati-o pe foc vreo 2-3 minute, pescuiti ardeiul iute, adaugati amidonul dizolvat in apa, amestecati putin pana incepe sa se ingroase, apoi luati-o de pe foc si condimentati-o cu piper proaspat dupa gust (de sare n-o sa fie nevoie, deoarece destula in mustar si in cuburile de supa)

- serviti-o fierbinte, garnisita cu crutoane de bacon, patrunjel sau inele de ceapa verde, alaturi de o felie de paine de casa cu coaja groasa, unsa cu unt

Enjoy!

BACK IN BUSINESS

Daca va intrebati de ce a fost atata liniste pe aici in ultima vreme, ei bine aflati ca asta s-a datorat unei combinatii de factori, unii cat se poate de obiectivi, altii mai degraba subiectivi.

La capitolul factori obiectivi avem faptul ca pe la mijlocul lui ianuarie am fost plecat cu treaba aproape o saptamana in Olanda (de unde, spre surpriza generala, deoarece bucataria olandeza se reduce aproape exclusiv la cartofi prajiti cu maioneza, m-am intors cu o reteta de supa geniala, reteta pe care o voi impartasi cu voi in curand).

De asemenea, tot la factori obiectivi se mai pune si foarte recenta mea operatie cu laser la ochi, in urma careia, slava Domnului, se pare ca am scapat definitiv de ochelarii cu care mi-am petrecut ultimii 25 de ani din viata. Desigur, acum va trebui sa-mi schimb pozele de profil (si daca stau bine sa ma gandesc, si toate actele cu poza, damn it…), dar asta probabil ca o sa mai dureze putin, deoarece acum am inca ochii decorati cu niste blood shots foarte gloomy (sau ma rog, sexy, depinde cat de mare fan Twilight esti :))

La factorii subiectivi avem la loc de cinste incredibila mea capacitate de procrastinare (as putea tine cursuri pe tema asta, va jur :)) precum si un fel de mood depresiv de ianuarie, un spleen de iarna daca vreti (ah, I really, really hate this bloody season, unde e incalzirea aia globala cand ai nevoie de ea…), mood care m-a tinut departe de laptop (si aproape de o gramada de seriale TV foarte addictive, dar asta e alta discutie :))

In fine, ca sa ma revansez pentru absenta, promit sa desfasor o activitate mai sustinuta in perioada urmatoare, cu multe povesti culinare cat se poate de savuroase, dar pana atunci trebuie sa va povestesc pe scurt si ce s-a mai intamplat relevant in perioada recenta, si o sa incep cu cele doua intalniri din decembrie cu prietenii mei autori de bloguri culinare, intalniri care au fost foarte, foarte faine, atat de faine incat sper sa le repetam cat de curand.

Prima dintre ele a fost organizata de Good Food si Hilton si a avut loc in recent renovata braserie de la parter, braserie care acum se lauda cu un meniu nou si foarte apetisant, mai ales ca in el poti gasi niste chestii pe care nu stiu unde le mai poti gasi in Bucuresti, precum  fish & chips, ca sa dau doar un exemplu.

Aici am fost omeniti cum se cuvine si chiar mai mult decat atat (thanx, Manuela & Ana, 'twas very lovely :)) si am avut parte de conversatii sprintare cu Monica (The Foodie Family), Elena (Le Blog Piquant), Madalin (Wine & Knives) si Mazi (Chez Mazilique). Din pacate insa nu am poze de la aceasta intrunire, deoarece a trebuit sa fug la un moment dat la un alt eveniment, lasand cu inima stransa minunatia de sampanie pe mana priceputa a lui Madalin, dar le puteti admira (si citi mai multe despre cum a fost) pe blogul Good Food, la Elena, la Mazi si la Madalin.

A doua intalnire a avut loc la Kumar's Agra Palace, cel mai bun restaurant indian din Bucuresti by far, si la propriu, dar si la figurat, caci de fapt e in Pipera, insa drumul merita din plin, va garantez :)). Aceasta a fost mai degraba spontana, fara PR si fotograf oficial (chestiune rezolvata, dupa cum veti putea vedea imediat, cu varf si indesat :)), insa a iesit absolut genial.

Fata de intalnirea de la Hilton am pierdut-o pe Monica (ne-a furat-o Austria aia nesuferita, devenita lately sectorul 7 al Bucurestiului…:)), dar le-am castigat in schimb pe Bianca (Chat de Chocolat) si pe Ana (Easy Peasy), plus better half-ii din dotare, care au mai echilibrat balanta de partea mea si a lui Madalin, ferindu-ne de un matriarhat total :)).

Si daca va intrebati ce fac food bloggerii cand se intalnesc la o carciuma, ei bine aflati ca nu e simplu deloc sa fii in pielea lor, deoarece dupa cum puteti vedea mai jos, toata treaba incepe cu o sesiune intensa de photo shooting, care mai de care cu tunurile pe mancare, in cazul nostru mai ales fetele, deoarece eu si cu Madalin am jucat doar la amatori cu point & shoot-urile noastre tip sapuniera :))

Desigur, avantajul de a avea si non-bloggeri (sau ma rog, cel mult guest bloggeri :)) printre noi este acela ca cineva chiar a apucat sa guste mancarea cat inca mai era calda, dupa cum ilustreaza perfect poza de mai jos, cu Mishu atacand decisiv platourile, imun la tirul necrutator al DSLR-urilor din jurul lui.

Si daca tot am vorbit de mancare, vreau sa va spun ca aceasta a fost absolut geniala, Kumar intrecandu-se pe sine in a ne ospata cu toate bunatatile gatite ca la mama lui in India, de la samosas pana la biryani si de la pyaz bhajjis pana la celebrul vindaloo, chestie atat de iute incat daca o diluai putin cu apa sigur mergea masina cu ea pe post de benzina (in acest moment ne-am dat seama ca Elena este fie alien, fie cyborg, deoarece nici n-a clipit cat a dat gata trei sferturi din vindaloo, si asta in vreme ce noi transpiram care mai de care de la o simpla inghititura de test :))

Eu unul n-am apucat sa fac mai mult de o poza cu mancarea, poza pe care o puteti vedea mai jos, dar va invit calduros sa cititi povestea acestei seri memorabile (incheiate mult dupa ora stingerii si udate din belsug cu roze Terra Romana si cu multe beri) la Mazi, la Elena, la Bianca, la Ana si la Madalin, unde veti gasi si multe alte poze inspirationale.

Mai departe, tot la finalul lui decembrie am avut ocazia sa gatesc pentru prima data in bucataria de la  The Caterer (cea mai cool companie de catering din Bucuresti), unde sub ochiul atent al lui Tavi si sub indrumarea lui Marian ne-au iesit din mana niste minunatii de bucate precum chipsurile de parmezan, rata cu teriyaki si ghimbir sau fois gras cu jeleu de mar si sweet chili, dar despre toate astea in curand, cand sper sa primesc pozele si retetele cu pricina.

In fine, tot la intamplari recente mai trec si faptul ca dupa mai bine de un an de cand am primit-o cadou de Craciun de la fratele meu, am apucat sa despachetez si sa folosesc masina de facut paine, masina care cu ajutorul unor premixuri geniale de paine rustica si cu seminte s-a dovedit a fi o revelatie pe care o s-o impartasesc si cu voi in curand.

Daca mai adaugam la toate astea nenumaratele chestii pe care le-am gatit in ultima vreme, precum confit si rillette de rata, tort red velvet, banoffee pie, rata Pekin, macarons de lavanda sau pasteis de nata, o sa-mi puteti ierta, sper, mai usor recenta absenta din spatiul virtual.

Toate cele minunate!

A QUICK UPDATE (PLUS POZELE CU FRUIT CAKE-UL :))

In caz ca va intrebati de ce e atata liniste pe aici, permiteti sa raportez ca situatia de pe frontul in care ma lupt cu lenea este destul de nefavorabila mie, aceasta invingandu-ma repetat de fiecare data cand pun mana pe taste cu gandul de a mai posta ceva, dar n-aveti teama ca am inceput procesul de mobilizare generala (azi ma duc la sala prima oara dupa Sarbatori, de exemplu, so please feel my pain :)) si in curand voi intra din nou in lupta cu forte proaspete. :)

Pana atunci totusi, asa cum v-am promis, imi fac datoria de a reveni la minunata reteta de fruit cake si de a va arata cum se prezinta la interior dupa vreo 3 saptamani de botezat cu rom si brandy. De gust n-are sens sa va mai spun, deoarece este exact asa cum vi-l puteti imagina uitandu-va la pozele astea, adica absolut exceptional. :)

Enjoy!