joi, 20 decembrie 2012

SOMON AFUMAT PE ARAGAZ (IN CRUSTA DE MIRODENII SI CU SOS TERIYAKI)


Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine perioada asta a sarbatorilor ma duce cu gandul inevitabil la mirosul de cozonaci proaspat scosi din cuptor si la aroma de afumatura, aia clasica, de la tara, imbinata cu mirosul de usturoi si mirodenii, acasta din urma fiind aroma care-mi trezeste un reflex pavlovian de precipitatii in gura mai mult ca oricare alta aroma. :)

Daca pana acum m-am multumit cu amintirile si cu cele cateva ocazii in care mai gaseam pe la targurile taranesti cate un carnat sau o slanina afumate cum trebuie, anul asta m-am decis sa-mi iau soarta in propriile maini si sa-mi fac singur afumatura, lucru care nu este chiar atat de complicat pe cat pare. Mai intai mi-am construit o afumatoare clasica, ce urmeaza a functiona cu fum rece si in care voi afuma carnatii, baconul, slaninuta, pastravii, somonul, branza, untul si alte chestii placute omului, dar deoarece gadgetul producator de fum nu mi-a sosit inca din UK, o sa pastrez aceasta poveste pentru un post ulterior, asa ca stati pe aproape.

Mai apoi, deoarece mi-era foarte greu sa astept pana sa fie gata afumatoarea cu fum rece, m-am pricopsit cu o minunata afumatoare de aragaz marca Demeyere, gratie prietenilor de la Kitchen Shop, carora vreau sa le multumesc pe aceasta cale pentru ca mi-au adus fumul in casa intr-un mod cat se poate de elegant.

joi, 6 decembrie 2012

TURTA DULCE DE CRACIUN CU GLAZURA DE ZAHAR

Zilele trecute am descoperit la magazinul alimentar de la Ikea aluat de turta dulce gata pregatit, precum si o casuta de turta dulce gata facuta, evident flat packed, s-o asamblezi acasa :)

Trecand peste comoditatea si simplitatea ideii (pana la urma daca e ok sa-ti iei aluat de foietaj sau foaie de placinta congelate, de ce nu ti-ai lua si aluat de turta dulce gata facut?), turta dulce facuta from scratch este unul dintre cele mai la indemana moduri (alaturi de coaja de portocala pusa pe calorifer si de vinul fiert :)) de a aduce atmosfera Craciunului in casa, unde va mirosi sublim a sugar and spice and everything nice.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...